Tremend recrutează 40 de specialiști IT, pentru a susține creșterea business-ului

Compania românească de software cu cea mai rapidă creștere în clasamentul Deloite Fast 50, în 2016, lansează un program de recrutare și pregătire a peste 40 de ingineri software, în centrul de dezvoltare din București.

Pentru 2017, Tremend estimează un avans al cifrei de afaceri cu 40 la sută, determinat de cererea ridicată pentru soluții software avansate. Integrarea unor tehnologii inovatoare în soluțiile livrate în acest an va constitui un diferențiator puternic pentru clienții din România și pentru cei internaționali. Cele două segmente au contribuții aproximativ egale în cifra de afaceri a companiei. „Vom continua să aducem valoare adăugată clienților din Romania, SUA, Marea Britanie sau din țările scandinave, și vom introduce tehnologii noi în soluțiile dezvoltate: IoT, Artificial Intelligence, Blockchain, Machine Learning, Microservices. Exploatarea acestor tehnologii în soluțiile oferite de noi reprezintă un instrument puternic, pe care îl punem la dispoziția clienților, prin care aceștia pot să inoveze, să creeze diferențiatori puternici și să concureze la nivel global, nu doar local sau regional”, declară Marius Hanganu, Managing Partner Tremend.

Creșterea prognozată de reprezentanții Tremend are la bază atât consolidarea conturilor existente, cât și extinderea portofoliului de clienți. „În 2016 am avut o creștere echilibrată. Cinci companii noi au intrat în top 10 clienți. Printre acestea se află și unul dintre cele mai mari lanțuri de hypermarketuri din lume. În paralel cu extinderea portofoliului, ne-am consolidat vânzările către clienții existenți, prin fidelizarea acestora. Cinci dintre clienții existenți continuă să domine acest top: Wind River, Orange, ING, Coats și WorthPoint”, arată Ioan Cocan, Managing Partner Tremend.

Extinderea echipei în acest an va coincide și cu mutarea companiei într-un nou sediu,  deschiderea unui centru regional în afara Bucureștiului și lansarea Tremend Labs – un incubator de idei prin care inginerii software ai companiei vor experimenta diferite tehnologii, pentru a construi prototipuri și produse. În 2016, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri la 3,5 milioane de euro, din soluții de tip enterprise, embedded, eCommerce și mobile, și din livrarea de servicii prin care asigură un grad ridicat de eficiență a soluțiilor oferite: analiză de business, QA automation și training-uri.

Anul trecut, Tremend s-a alăturat, cu o creștere de 399 la sută în perioada 2012-2016, celor mai dinamici furnizori de tehnologie din regiune, în topul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe. Tremend s-a aflat pe locul 37 la categoria Fast 50, cea mai înaltă poziție ocupată de o companie românească. Deloitte Technology Fast 50 reunește companii de tehnologie ce contribuie, prin inovație, la progresul întregii industrii.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter