Habitat for Humanity România are un nou director național

Din acest an, Roberto Pătrășcoiu a preluat conducerea organizației Habitat for Humanity România. El l-a înlocuit pe Gabriel Pascal – in prezent Director de Programe -, care a asigurat interimatul.

Roberto Pătrășcoiu deține un doctorat în dezvoltare urbană integrată la Universitatea din București și un masterat în managementul fondurilor structurale, la Academia de Studii Economice din București. Înainte de a avea o carieră de succes în consultanță, a fost responsabil cu operațiunile de grant și manager de proiect la World Vision România, între 2009 și 2015. „Acasă este locul în care te regăsești după o zi grea de muncă, locul în care te bucuri de căldura familiei și locul în care îți vezi copiii făcând primii lor pași din viață. Cred cu tărie că toți oamenii au dreptul la un cămin sigur și la o locuință decentă. Cu atât mai mult mă bucur că la Habitat for Humanity pot contribui la îndeplinirea acestei misiuni”, declară Roberto Pătrășcoiu.

Munca depusă de Roberto Pătrășcoiu, de-a lungul anilor, s-a concretizat în proiecte și investiții destinate familiilor în nevoie, cu o valoare cumulată de peste 20 milioane de euro, în domenii precum dezvoltare rurală, anti-sărăcie, educație, democrație participativă sau sănătate. „Habitat for Humanity România este norocoasă să beneficieze de experiența în management și pasiunea pe care Roberto le deține. Sunt convins că entuziasmul și energia cu care va face lucrurile să se întâmple vor ajuta organizația să ofere o locuință decentă mai multor familii în nevoie”, afirmă Mario De Mezzo, membru în Consiliul Director al organizației.

DESPRE HABITAT FOR HUMANITY ROMÂNIA

Prezentă de 20 de ani în România, Habitat for Humanity România construiește, reabilitează, oferă consultanță și suport tehnic, și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre, pentru grupuri vulnerabile. Cu sprijinul a peste 32.000 de voluntari, internaționali și din companiile românești, Habitat for Humanity România a ajutat peste 69.000 de oameni să aibă o casă decentă sau să-și îmbunătățească condițiile de locuit. Organizația non-profit este prezentă în 70 de țări.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter